proorocului Isaia…” ( Luca 4, 16-17 ). Daca Insusi Fiul lui Dumnezeu citeaza din cartea lui Isaia, inseamna ca aceasta carte are autoritate divina si contine un mesaj important pentru noi.
Inainte de a intra in subiectul propus pentru acesta ocazie, sunt necesare cateva observatii care ne vor ajuta in intelegerea lui.
1. Biblia nu este un tratat de stiinta. Ea nu este nici opera literara ( desi contine lucrari literare de valoare universala ), nici tratat de filozofie ( desi contine cea mai inalta filozofie ), nici manual de istorie antica ( desi contine multe informatii pretioase pe acesta tema ). Domeniul de care se ocupa Biblia este cu totul altul. Apostolul Pavel ne descrie foarte clar principalul scop pentru care ne-a fost data Biblia de Providenta divina:“Din pruncie cunosti Sfintele Scripturi care pot sa-ti dea intelepciunea care duce la mantuire, prin credinta in Christos Iisus. Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna.” ( 2 Timotei 3, 15- 17 ) Menirea Bibliei este aceea de a descoperi omului “stiinta mantuirii” ( vezi Luca 1, 77 ), de a-l calauzi in dobandirea neprihanirii, a desavarsirii caracterului. Desi Biblia contine si istorie, si filozofie, si poezie, si stiinta de cea mai buna caliatate, ea ramane o lucrare cu totul deosebita de oricare alta.
2. Perioada scrierii Bibliei. Avand 39 de autori diferiti, Biblia a fost scrisa intr-un interval de aproximativ 1500 de ani. Primele carti au fost scrise catre 1500 – 1400 i.Chr. , avandu-l autor pe Moise. Ultima carte-Apocalipsa- a fost scrisa de apostolul Ioan catre sfarsitul secolului intai d.Chr. Autorii Bibliei au trait in medii diferite, in tari diferite,
vorbind limbi diferite si avand un nivel de pregatire intelectuala diferit. Iata cativa din autorii ei: David si Solomon ( imparati ), Amos ( pastor ), Daniel ( prim- ministru ), Moise ( educat in scolile Egiptului antic ), Ezra ( carturar ), Matei ( vames ), Petru si Ioan ( pescari ), Luca ( medic ), etc. Ceea ce este uimitor este faptul ca, in ciuda diversitatii autorilor ei si a perioadei lungi in care a fost scrisa, Biblia este unitara in continutul si mesajul ei. Nu exista in lume o alta lucrare conceputa de om intr-un interval atat de mare ( un mileniu si jumatate! ) , avand atat de multi autori ( 39 ! ) si care sa fie totusi o lucrare unitara, fara contradictii. Unitatea Bibliei nu poate fi explicata decat prin originea ei divina, inspirata fiind de aceeasi Inteligenta superioara- Duhul Sfant.
3. Conceptiile pe care le avea lumea in perioada in care a fost scrisa Biblia. Intr-o vreme in care, in toate popoarele antice, pagane, stiinta se amesteca cu religia, cu practicile oculte, cu misticismul si superstitia , Biblia are meritul de a descoperi adevaruri stiintifice clare, in limbajul cel mai simplu si firesc. Se sustine adesea ca Biblia nu este o lucrare tocmai originala, ideile ei fiind imprumutate din culturile antice: egipteana, babiloniana, persana, hitita sau greaca. Este, de aceea, foarte important pentru noi sa stim ce sustine Biblia cu privire la un adevar stiintific , facand in acelasi timp comparatie cu conceptiile popoarelor antice cu privire la acelasi subiect. Doar facand acesta comparatie ( cu care ne vom ocupa in continuare ), vom putea confirma sau infirma acuzatiile ce se aduc autorilor Bibliei cu privire la influentele pagane.
Lasand la o parte aceste scurte observatii , vom intra in subiectul propriu-zis, facand o paralela intre sustinerile Bibliei, conceptiile popoarelor antice si cunostintele contemporane. Iata cateva exemple:
A) Biblia sustine ca Soarele, Luna si stelele sunt corpuri ceresti create de Dumnezeu cu un scop bine definit- acela de a fi luminatori ai Pamantului ( vezi Geneza 1, 14- 19 ).
Este interesant de observat ce credeau popoarele antice , contemporane cu autorii Bibliei, cu privire la corpurile
ceresti. Babilonienii, de exemplu, credeau ca Soarele si Luna erau zei ( deci fiinte vii ! ). Soarele era numit zeul Samas, iar Luna – zeita Sin. Egiptenii nu se deosebeau prea mult in coceptia lor de babilonieni. Mai mult decat atat, ei credeau ca Soarele si Luna se plimba pe cer intr-o barca, stelele fiind vaslasii. Egiptenii credeau ca cerul este o masa lichida. Vechii greci, de asemenea, credeau ca Soarele si Luna sunt zei. Cand Anaxagoras- filozoful materialist care a trait in secolulul al 5-lea i.Chr.- a sustinut ca Soarele este un glob de metal incandescent, el a fost alungat din Atena. Romanii, la randul lor, numeau Soarele -“Sol invictus”, sarbatorindu-l pe 25 decembrie, dupa cultul zeului persan Mithra. Iata cat de simpla si adevarata este relatarea Bibliei in comparatie cu conceptiile popoarelor contemporane cu scriitorii ei ! Mai putem vorbi de influente pagane asupra scriitorilor Bibliei cu privire la acest subiect ?
B) Biblia sugereaza ca Pamantul este rotund. Exista cateva pasaje biblice care sugereaza acest adevar:
- Proverbe 8, 31: “…Jucand pe rotocolul Pamantului Sau…”
Traducerea franceza a Bibliei, facuta de Louis Segond, mentioneaza : “…Jouant sur le globe de Sa terre…” ( “Jucand deasupra globului Pamantului Sau “ ). Nu insa toate traducerile sugereaza acest adevar. Traducerile Crampon, New International Version, Douay etc. redau acest verset cu sensul de lumea intreaga ( “…Playing in the world…” , Douay ). – Isaia 40, 22: “ El sade deasupra cercului Pamantului…” Aceeasi expresie (“cercul pamantului”) este folosita si in traducerile Louis Segond ( in limba franceaza ) si New International Version ( in limba engleza). Traducerea Douay, in limba engleza, dupa textul latin Vulgata mentioneaza: “ It is He that sitteth upon the globe of the earth… “ ( “El sta deasupra globului Pamantului” ) Unii comentatori ai Bibliei nu considera acest text ca fiind un argument in favoarea ideii ca Pamantul este rotund, subliniind ideea ca expresia “cercul pamantului” nu se refera la globul pamantesc, ci la linia curba a orizontului. De altfel, abatele Crampon traduce acest text: “ Il est Celui qui siege par-dessus la voute de la terre” ( “El sade deasupra boltei Pamantului “). Am amintit acest text doar in sensul ca el ar putea sugera ideea ca Pamantul este rotund , avand in vedere faptul ca Biblia nu-si propune sa faca declaratii pur stiintifice. - Luca 17, 34- 36: “Va spun ca in noaptea aceea, doi insi vor fi in acelasi pat, unul va fi luat si altul va fi lasat. Doua femei vor macina impreuna: una va fi luata si alta va fi lasata. Doi barbati vor fi la camp: unul va fi luat si altul va fi lasat.” Aparent, cuvintele Mantuitorului nu ne spun nimic cu privire la subiectul de care ne ocupam. Si totusi, privind mai atent continutul textului, vom observa ceva interesant. Aducand in discutie momentul revenirii Sale pe pamant, Mantuitorul aminteste trei activitati umane care se desfoasoara in acelasi moment:
- odihna prin somn, care apartine noptii
- macinatul cerealelor, care in Orient se face dimineata devreme, pe racoare
- lucrul la camp, activitate ce se desfasoara in cursul zilei
Domnul vorbeste despre “noaptea aceea” in care unii oameni vor dormi, altii vor macina grane ( deci pentru ei este dimineata devreme ), iar altii vor lucra la camp, fiind zi. Avem aici un indiciu cu privire la faptul ca Pamantul este rotund. Este demn de subliniat faptul ca, in timp ce Biblia sugereaza ideea ca Pamantul este rotund, savanti si filozofi ai antichitatii ca Platon, Aristotel, Ptolemeu si altii sustineau ca Pamantul este plat. Conceptia anticilor a dominat gandirea omenirii pana tarziu in Evul Mediu. La sfarsitul secolului al 15-lea, dupa calatoria lui Columb spre America, a avut loc o diputa istorica la Salamenca, in Spania. Invatatii timpului cautau sa-l convinga pe Columb cu toate argumentele lor “stiintifice” ca Pamantul este plat, nu rotund , asa cum sustinea marele navigator. Daca Pamantul ar fi rotund-spuneau ei, el s-ar rostogoli fara sa-si mai revina. Din nou constatam ca Biblia este corecta din punct de vedere stiintific, indiferent de ceea ce au sustinut, intr-un anumit moment al istoriei, marii savanti ai lumii.
C). Biblia afirma ca Pamantul nu se sprijineste pe nimic.
- Iov 26, 7: “El intinde miazanoaptea deasupra golului si spanzura Pamantul pe nimic.”
- Iov 38, 6: “Pe ce sunt sprijinite temeliile lui ( ale Pamantului )? Sau cine i-a pus piatra din capul unghilui ? “
Conceptiile anticilor difereau mult cu privire la acest subiect. Indiferent de popor si cultura lui, toti sustineau ca Pamantul este sprijinit pe ceva. Egiptenii, de exemplu, credeau ca Pamantul pluteste pe apa. Grecii credeau ca Pamantul este sustinut de umerii titanului Atlas. Tot in antichitate se mai credea ca Pamantul se sprijinea fie pe patru stalpi, fie pe o broasca testoasa, fie pe patru broaste mari etc. Ne vine sa zambim astazi de asemmenea conceptii si credinte. Este de remarcat faptul ca, in mijlocul unor asemenea conceptii, Biblia sustine adevarul: Pamantul nu se sprijineste pe nimic. Iov nu era nici navigator, nici astronom, nici filozof, insa era un om al lui Dumnezeu care cunostea adevarul pentru acea epoca. La data cand Moise scria cartea lui Iov, in urma cu aproximativ trei milenii si jumatate, nu exista posibilitatea fotografierii Pamantului din spatial extraterestru pentru a i se vedea forma, asa cum exista astazi aceasta posibilitate. Acesta este pentru noi un argument in plus ca inspiratia Bibliei nu este omeneasca, ci divina.
D) Biblia ne vorbeste despre miscarea in spatiu a corpurilor ceresti dupa niste legi bine precizate.
- Isaia 40, 26: “Ridicati-va ochii in sus si priviti ! Cine a facut aceste lucruri ? Cine a facut sa mearga,dupa numar, in sir, ostirea lor ? El le cheama pe toate pe nume; asa de mare este puterea si taria Lui,ca una nu lipseste.”Observam ca Biblia ne vorbeste despre o miscare ordonata a corpurilor ceresti in spatiulcosmic. Ea sustine acestadevar intr-o vreme in care popoarele antice sustineau ca Pamantul este fix pe suportii lui, iar cerul este o bolta pe care stelele sunt fixate ca niste ornamente.
E) Biblia vorbeste despre spatii nesfarsite care exista intre corpurile ceresti din univers.
- 1 Imparati, 8, 27: “ Dar ce ! Va locui oare cu adevarat Dumnezeu pe pamant ? Iata ca cerurile si cerurile
cerurilor nu pot sa Te cuprinda. Cu atat mai putin casa aceasta pe care Ti-am zidit-o eu ! “
Apostolul Pavel, scriind despre o experienta traita de el personal , afirma ca a fost rapit pana la “al treilea cer” ( vezi 2 Corinteni 12, 2 ).
Intr-o vreme in care cu ochiul liber nu se puteau vedea pe cer decat cateva mii de stele, Biblia vorbeste ( este adevarat, in termeni simpli, accesibili ) despre adevaruri descoperite de abia recent cu mijloace ultramoderne. Notiunile de cer atmosferic, cer galactic si metagalactic sunt incluse in expresiile biblice: “cer”, “ceruri” si “cerurile cerurilor”.Astazi, pe un petec de cer de dimensiunea discului lunar, pot fi observate circa 400 de galaxii cu ajutorul telescoapelor puternice. De unde stiau scriitorii Bibliei ca exista “ceruri ale cerurilor”- galaxii si metagalaxii ? Un singur raspuns rational se impune: inspiratia divina.
F) Biblia sustine ca globul pamantesc a fost masurat si cantarit la creatiune.
- Iov 38, 4-5: “Unde erai tu cand am intemeiat Pamantul ? Spune, daca ai pricepere ! Cine i-a hotarat masurile, stii ? Sau cine a intins franghia de masurat peste el ? “ 
Desi limbajul este poetic, el ne transmite un adevar important: dimensiunile Pamantului nu sunt intamplatoare, ci ele au fost hoatarate de Creator. Acelasi mesaj il gasim si in pasajul urmator:- Isaia 40, 12: “ Cine a masurat apele cu mana Lui ? Cine a masurat cerurile cu palma si a intins tarana Pamantului intr-o treime de masura ? Cine a cantarit muntii cu cantarul si dealurile cu cumpana ?”
Asadar, Biblia vorbeste despre niste dimensiuni bine determinate ale globului pamantesc. Pamantul nostru nu a fost adus la existenta la intamplare, avand niste dimensiuni intamplatoare. Dar au oare importanta atat de mare dimensiunile Pamantului ? Se cunoaste astazi ca intre corpurile ceresti se exercita o forta de atractie universala care este direct proportionala cu masa corpurilor ceresti si invers proportionala cu patratul distantei dintre ele. Daca Pamantul nostru nu ar avea aceste dimensiuni bine determinate, el ar avea cu totul alta orbita. Ce ar insemna aceast lucru ? Imposibilitatea vietii . Mihai Serban , autorul cartii “Omul si astrele”, publicata in Editura Dacia in 1986, la pag. 87 scrie: “Tera este o planeta privilegiata; orbita sa se afla la o distanta optima fata de Soare, distanta care sa permita aparitia materiei vii si dezvoltarea formelor superioare de viata. Urmarea situarii la distanta optima este constanta fluxului de energie pe care planeta il primeste de la Soare, ceea ce asigura variatii mici ale temperaturilor locale in functie de anotimpuri. Fata de temperatura medie de -25 grade Celsius care se inregistreaza pe Marte, pe Tera aceeasi medie este de +10-15 grade Celsius, fapt cu implicatii deosebite in metabolismul apei in organismele vii. Concluzia care se impune este ca Tera se afla la o distanta fata de Soare care sa asigure un flux optim de energie radianta, suficient pentru a pastra in general temperatura apei in limitele fatidice 0 si 100 de grade Celsius si a permite circulatia libera a acesteia si, in acelasi timp, nu atat de intens incat sa transforme intreaga planeta intr-un desert incins.” Ce consecinte ar avea un alt volum si o alta masa a planetei noastre ? Poate consecinta cea mai grava pentru viata ar fi exercitarea unei alte forte de gravitatie. O forta de gravitatie mai mica ne-ar impiedica sa ne deplasam cu usurinta pe supafata pamantului, iar aerul atmosferic s-ar rarefia, nefiind atras suficient de puternic de pamant. Rarefierea sau disparitia atmosferei ar face imposibila viata. O forta de gravitatie mai mare ne-ar strivi de pamant, dereglandu-ne toate functiile fiziologice ale organismului. Desigur, consecintele ar fi multiple, insa una se impune a fi mentionata: viata pe planeta ar fi greu de conceput , daca nu chiar imposibila.
G) Biblia sustine ca aerul are greutate.
- Iov 28, 25-27: “Cand a randuit greutatea vantului si cand a hotarat masura apelor, cand a dat legi ploii si cand a insemnat drumul fulgerului si al tunetului, atunci a vazut intelepciunea si a aratat-o i-a pus temeliile si a pus-o la incercare.”
Noua ni se pare foarte firesc sa recunoastem acest adevar stiintific, insa pana la Toricelli in 1643, s-a ras de ideea ca aerul ar avea greutate. Toricelli a fost cel care, in 1643, a demonstrat ca aerul are greutate si ca el exercita o presiune asupra pamantului. Astazi se stie ca asupra noastra apasa cateva mii de kilograme, dar cine simte greutatea aceasta? Ceea ce Toricelli a demonstrat experimental in secolul al 17-lea, Iov a afirmat cu aproape doua milenii i.Chr. De unde stia Iov, un simplu pastor din tara Ut, toate aceste lucruri ? Un singur raspuns se impune: inspiratia divina a Bibliei.
H) Biblia sustine ca raportul dintre suprafata uscatului si cea a apei este de unu la trei.
- Isaia 40, 12: “ Cine a masurat apele cu mana Lui ? Cine a masurat cerurile cu palma si a strans tarana pamantului intr-o treime de masura?…” Cu circa 2700 de ani in urma, intr-o vreme in care nu se putea vorbi de cartografierea Pamantului cu ajutorul satelitilor de pe orbita, Isaia stia ca uscatul reprezinta circa o treime din suprafata globului, in timp ce apele reprezinta doua treimi din aceeasi suprafata. Atlasul geografic ne spune: uscatul are o suprafata de 149 200 000 km patrati, in timp ce suprafata oceanului planetar este de 361 000 000 km patrati. Asadar, raportul de trei la unu este destul de corect. De unde a stiut profetul Isaia acest adevar ? Doar dupa ultimele descoperiri geografice si, mai ales, dupa primele zboruri in spatiul extraterestru, s-a putut calcula suprafata totala a uscatului si a marilor. Un singur raspuns ni se pare logic: inspiratia divina a Bibliei.
I) Biblia sustine ca Dumnezeu “a intins cerurile” la creatiune.
- Psalmul 104, 2: “Te invelesti cu lumina ca si cu o manta, intinzi cerurile ca un cort.” – Iov 9,8 : “Numai El intinde cerurile si umbla pe inaltimile marii…” – Isaia 40, 22 : “ El intinde cerurile ca o mahrama subtire…” etc. Dar ce legatura exista intre expresia biblica “intinde cerurile” si stiinta contemporana ?
Astazi se vorbeste mult despre expansiunea universului. Teoria Big Bang , sustinuta de majoritatea oamenilor de stiinta, dar in acelasi timp combatuta de alti oameni de stiinta, sustine ca intreaga materie din univers se gasea concentrata initial intr-un atom primar. In momentul 0, acest atom primar ar fi explodat, dand nastere corpurilor ceresti organizate in sisteme solare, galaxii si roiuri de galaxii, care continua si astazi sa se departeze de punctul central al exploziei. Ne vorbeste Biblia de Big Bang inca de acum aproximativ 2700 de ani ? Categoric nu ! Sau, mai corect spus, nu in sensul in care isi imagineaza astazi unii oameni de stiinta. Creatiunea divina a fost , intr-un anume sens, o explozie ( Big Bang ) de viata, de imaginatie creatoare, in urma careia a aparut universul. Biblia ne invata ca la origine a acestei “explozii” nu s-a aflat hazardul lipsit de inteligenta si finalitate, ci o Persoana atotputernica si inteligenta- Dumnezeu Creatorul. El este Cel care “a intins cerurile” si inca le mai “intinde”, caci ,afirma Mantuitorul,“Tatal Meu lucreaza pana acum si Eu de asemenea lucrez”(Ioan 5, 17)
J) Biblia ne vorbeste , in termenii ei nestiintifici, despre Legea a doua a termodinamicii- Legea entropiei.
- Romani 8, 20-21: “Caci firea ( natura ) a fost supusa desertaciunii, nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o, cu nadejdea insa ca si ea va fi izbavita din robia stricaciunii… “
- Psalmul 102, 25-26: “Tu ai intemeiat in vechime pamantul si cerurile sunt lucrarea mainilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu vei ramanea; toate se vor invechi ca o haina; le vei schimba ca pe un vesmant si se vor schimba”
Acest pasaj din Psalmi l-a determinat pe Lordul Kelvin ( 1824- 1907 ) sa aprofundeze termodinamica si sa descoperecea de-a doua lege a ei, supranumita si Legea entropiei. El era convins ca lumea a fost creata de o Fiinta
inteligenta, dar ca ea se indreapta spre un sfarsit inevitabil, de la care doar Dumnezeu o poate salva prin redistribuirea energiei inunivers. Desi Biblia foloseste termeni simpli ca “robia stricaciunii” (“robia dezordinii”dupa alte traduceri) sau “supusa desertaciunii”, mesajul ei este cat se poate de clar: Totul in lumea noastra, de la caderea omului in pacat si caderea blestemului asupra intregului pamant, tinde spre dezordine, haos si moarte, adica spre o stare in care entropia este maxima. Acesta este motivul pentru care, in lumea noastra, este mai usor sa stricam , sa degradam, sa producem dezordine, sa demolam, decat sa construim, sa creem, sa facem ordine. Stricand, demoland, facand dezordine, nu facem altceva decat sa actionam in sensul in care lucreaza legea entropiei. In acelasi timp, orice se face bun si ordonat in lumea noastra, cere mult efort si timp, caci se actioneaza impotriva unei legi care guverneaza existenta noastra pe pamant.
Concluzii
Biblia nu este un tratat stiintific, dar ceea ce a afirmat ea cu milenii in urma, cand lumea era plina de aberatii si falsuri pe post de inalta stiinta, este adevarat. Trebuie sa recunoastem impreuna cu Mantuitorul: “Cuvantul Tau este adevarul.” ( Ioan 17, 17 )
De ce nu am crede tot ce spune el ?
(Pe acest blog sunt imagini, nu trebuie sa credem ca cel din imagine este Dumnezeu)
1- Există Dumnezeu? Există dovezi în sprijinul existenţei lui Dumnezeu?
Răspuns: Există Dumnezeu? Am găsit foarte interesant faptul că se acordă atât de multă atenţie acestui subiect. Ultimile statistici spun că peste 90% din populaţia lumii de astăzi crede în existenţa lui Dumnezeu sau a unei puteri superioare. Totuşi, discuţia este cumva generată de cei care cred că Dumnezeu există în dorinţa de a demonstra că El există cu adevărat. În ceea ce mă priveşte, cred că discuţia ar trebui să aibă o direcţie cu totul opusă.
În orice caz, existenţa lui Dumnezeu nu poate fi demonstrată sau negată. Chiar Biblia spune că noi trebuie să acceptăm prin credinţă că Dumnezeu există: “Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6). Dacă ar dori, Dumnezeu ar putea pur şi simplu să apară în faţa întregii lumi pentru a demonstra că El există. Însă dacă ar face acest lucru, nu am mai avea nevoie de credinţă. ” ‘Tomo’ i-a zis Iisus, ‘pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut” (Ioan 20:29).
Aceasta nu înseamnă, totuşi, că nu sunt dovezi cu privire la existenţa lui Dumnezeu. Biblia spune: “Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge pană la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui” (Psalmul 19:1-4). Privind la stele, înţelegând mărimea universului, văzând minunăţiile naturii, şi frumuseţea unui asfinţit de soare – toate acestea arată către un Dumnezeu Creator. Şi dacă aceste motive nu sunt de ajuns, există dovezi ale lui Dumnezeu în propriile noastre
inimi. Eclesiastul 3:11 ne spune: “…a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei…”. Există ceva în adâncul fiinţei noastre care recunoaşte că viaţa nu se sfârşeşte aici pe pământ şi că nu aparţinem acestei lumi pentru totdeauna. La nivelul intelectului, putem respinge aceasta cunoaştere, însă prezenţa lui Dumnezeu în noi şi prin noi îşi face încă simţită influenţa în interiorul nostru. Biblia ne avertizează că, în ciuda acestui lucru, unii oameni vor nega totuşi existenţa lui Dumnezeu: “Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!”.” (Psalmul 14:1). Întrucât peste 98% din oamenii care au trăit de-a lungul istoriei pe pământ, din toate culturile, toate popoarele şi de pe toate continentele, au crezut în existenţa lui Dumnezeu sub diferite forme, trebuie să existe ceva (sau cineva) care să fi generat această credinţă.
În plus faţă de argumentele Bibliei cu privire la existenţa lui Dumnezeu, există şi argumente logice. În primul rând, există argumentul ontologic. Cea mai cunoscută formă a argumentului ontologic utilizează conceptul de Dumnezeu pentru a demonstra existenţa lui Dumnezeu. Se începe prin definirea lui Dumnezeu drept “cineva sau ceva mai presus de care nimic nu poate fi conceput”. Apoi este clar că a exista înseamnă mai mult decât a nu exista, şi astfel cel mai mare lucru care se poate concepe trebuie să existe. Dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci El nu ar fi cea mai mare fiinţă care ar putea exista – însă asta ar intra în contradicţie chiar cu definiţia lui Dumnezeu. Cel de-al doilea argument este cel teleologic. Argumentul teleologic constă în aceea că întrucât universul ne arată o concepţie atât de uimitoare, încât trebuie să existe o Persoană Divină care să îl fi conceput. De exemplu, dacă pământul s-ar situa la numai câteva sute de kilometri mai aproape sau mai departe de soare, nu ar fi în măsură să aibă viaţă pe el aşa cum se întâmplă acum. Dacă elementele din atmosfera terestră ar avea proporţii diferite cu numai câteva procente, orice vieţuitoare de pe pământ ar muri. Probabilitatea de apariţie a unei singure molecule de proteină este de 1 la 10243 (adică 10 urmat de 243 zerouri). Pe de altă parte, o singură celula este formată din milioane de molecule de proteine.
Al treilea argument logic cu privire la existenţa lui Dumnezeu este denumit argumentul cosmologic. Fiecare efect trebuie să aibă o cauză. Universul şi orice există în el reprezintă un efect. Trebuie, deci, să existe ceva care să fi cauzat apariţia şi existenţa acestuia. În sfârşit în acest şir, trebuie să existe ceva “ne-cauzat” care să fi fost sursa a tot ceea ce a apărut şi există. Acest ceva “ne-cauzat” nu poate fi decât Dumnezeu. Al patrulea argument este cunoscut şi sub numele de argumentul moral. Fiecare popor din istorie a avut o formă sau alta de norme sau legi. Toţi au avut o percepţie asupra binelui sau răului. Crimele, minciuna, hoţia şi imoralitatea sunt pretutindeni asociate cu răul. De unde am putea să avem acest simţ al binelui şi răului dacă nu de la un Dumnezeu Sfânt?
În ciuda a tot ce am prezentat mai sus, Biblia ne spune că există şi vor exista oameni vor refuza aceste argumente clare şi de netăgăduit cu privire la Dumnezeu şi vor crede minciuni în locul lor. Romani 1:25 declară: “căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.” Biblia arată de asemenea că oamenii nu au nici o scuză pentru necredinţa în Dumnezeu: “În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi” (Romani 1:20).
Oamenii îşi justifică lipsa credinţei în Dumnezeu pentru că nu ar fi “ştiinţific” sau pentru că “nu ar exista dovezi”. Adevăratul motiv este că odată ce oamenii ar recunoaşte că Dumnezeu există, ei ar trebui să recunoască şi că există şi o 
relaţie de responsabilitate faţă de Dumnezeu, şi în felul acesta că au nevoie de iertare din partea lui Dumnezeu (Romani 3:23; 6:23). Dacă Dumnezeu există, atunci suntem responsabili pentru faptele noastre înaintea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu există, atunci noi am putea să facem orice dorim fără să fie cazul să ne îngrijorăm în privinţa judecăţii lui Dumnezeu. Eu cred că acesta este motivul pentru care evoluţionismul este atât de puternic promovat de către atât de multe persoane din vremurile noastre – pentru a le da oamenilor o alternativă la credinţa într-un Dumnezeu Creator. Dumnezeu există şi toţi ştim la urma urmei că El există. Simplul fapt că unele persoane promovează atât de agresiv necredinţa în existenţa lui Dumnezeu este de fapt un argument al existenţei Sale.
Dă-mi voie să îţi ofer un ultim argument pentru a arăta că Dumnezeu există. Cum ştiu eu că Dumnezeu există? Ştiu că Dumnezeu există pentru că vorbesc cu El în fiecare zi. Nu Îi aud vocea efectiv, prin sunete, dar Îi simt prezenţa, Îi simt călăuzirea, Îi cunosc dragostea pentru mine, Îi doresc harul. Au existat lucruri care s-au petrecut în viaţa mea şi care nu au altă explicaţie posibilă decât că sunt de la Dumnezeu. Dumnezeu m-a mântuit şi mi-a schimbat viaţa într-un mod atât de miraculos încât nu pot face altceva decât să recunosc şi să laud existenţa Lui. Totuşi, nici unul dintre aceste argumente nu pot să convingă pe nimeni dintre cei care refuză să recunoască ceea ce este atât de clar. În final, existenţa lui Dumnezeu trebuie acceptată prin credinţă (Evrei 11:6). Credinţa în Dumnezeu nu reprezintă un salt în întuneric, ci este un pas sigur într-o zonă bine luminată unde 90% din oameni deja locuiesc.
2- Este Dumnezeu real? Cum pot să ştiu cu siguranţă dacă Dumnezeu este real?
Modalitatea prin care ştim că Dumnezeu e real este dată de faptul că El S-a revelat oamenilor în trei feluri: în creaţie, în Cuvântul Său, şi în Fiul Său, Iisus Hristos.
Cea mai simplă dovadă a existenţei lui Dumnezeu este chiar ceea ce a creat El. “În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că [necredincioşii] nu se pot dezvinovăţi” (Romani 1:20). “Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.” (Psalmul 19:1).
Dacă aş găsi un ceas de mână în mijlocul unui câmp, n-aş putea să presupun simplu că acesta a apărut acolo de nicăieri sau că a existat acolo din veşnicie. Privind la felul cum este realizat, mai degrabă aş presupune că a avut un constructor. În lumea care ne înconjoară văd mult mai multă precizie în ceea ce este realizat. Măsurarea timpului nu se bazează pe ceasurile noastre de mână, ci pe lucrarea lui Dumnezeu constând în rotaţia exactă şi regulată a pământului în jurul axei sale (şi proprietăţilor radioactive ale atomului de cesiu 133). Universul înconjurător ne arată că este o operă măreaţă, inteligentă, şi aceasta argumentează că există un Mare Creator.
Dacă aş găsi un mesaj codificat, i-aş cere unui criptograf să mă ajute să sparg codul. Dar aş presupune cu siguranţă că există un expeditor inteligent al mesajului, cineva care să fi creat codul. Cât de complex este “codul” ADN pe care noi îl purtăm în fiecare celulă a trupurilor noastre? Nu argumentează cumva complexitatea şi rolul ADN-ului tocmai existenţa unui Scriitor Inteligent al codului?
Dumnezeu nu numai că a creat o lume complexă şi interrelaţionată în cele mai mici detalii, ci El a şi insuflat în fiecare persoană simţul eternităţii (Eclesiastul 3:11). Astfel, oamenii au o percepţie înnăscută că există ceva dincolo de ceea ce vedem cu ochii în viaţa aceasta, că există o viaţă mai înaltă decât rutina aceasta zilnică. Simţul pe care îl avem în privinţa eternităţii se manifestă el însuşi în cel puţin două moduri: disciplina şi închinarea.
De-a lungul istoriei, orice civilizaţie s-a făurit anumite legi morale, care, în mod surprinzător, sunt foarte asemănătoare de la o cultură la alta. De pildă, idealul dragostei este apreciat pretutindeni, după cum şi minciuna este condamnată pretutindeni. Aceasta moralitate comună, această înţelegere universală a binelui şi răului, arată către Fiinţa Morală Supremă care ne-a dăruit aceste simţuri morale.
În mod asemănător, oamenii de pe tot pământul, indiferent de cultura lor, şi-au cultivat un sistem de închinare. Obiectul închinării poate fi diferit, însă simţul unei “puteri superioare” este parte incontestabilă a fiinţei umane. Înclinaţia noastră către închinare este în consonanţă cu faptul că Dumnezeu ne-a creat “după asemănarea Sa” (Geneza 1:27).
Dumnezeu ni S-a revelat de asemenea prin Cuvântul Său, Biblia. În Scriptură, existenţa lui Dumnezeu este tratată ca un fapt de la sine înţeles (Geneza 1:1; Exod 3:14). Când Benjamin Franklin şi-a scris Autobiografia, nu a pierdut timp să demonstreze că el a existat cu adevărat. În acelaşi fel, nici Dumnezeu nu a irosit prea mult timp pentru a-Şi demonstra existenţa prin intermediul Cărţii Sale. Natura schimbătoare de vieţi a Bibliei, integritatea ei, minunile care au însoţit procesul scrierii ei sunt suficiente argumente pentru a justifica o privire mai atentă asupra ei.
Cea de-a treia modalitate, dar nu ultima, prin care Dumnezeu S-a revelat este prin Fiul Său, Iisus Hristos (Ioan 14:6-11). “La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi” (Ioan 1:1, 14). În Iisus Hristos “locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2:9).
În viaţa Lui minunată, Iisus a respectat perfect legea Vechiului Testament şi a împlinit profeţiile care vorbeau despre venirea lui Mesia (Matei 5:17). El a fost plin de compasiune şi a făcut minuni publice nenumărate care au întărit şi autentificat mesajul Său şi care mărturisesc despre dumnezeirea Sa (Ioan 21:24-25). Apoi, la 3 zile după crucificarea Sa, a înviat din morţi, un fapt afirmat de sute de martori oculari (1 Corinteni 15:6). Mărturiile istorice abundă în “probe” privind identitatea lui Iisus. După cum a spus şi apostolul Pavel, “fiindcă nu s-au petrecut într-un colţ” (Faptele Apostolilor 26:26).
Ştim că vor exista întotdeauna sceptici care vor avea propriile păreri cu privire la Dumnezeu şi vor citi dovezile existenţei Sale în consecinţă. Ştim şi că vor fi unii pe care nici o dovadă nu-i va convinge (Psalmul 14:1). Totul se bazează pe credinţă (Evrei 11:6).
3- L-a văzut cineva vre-o dată pe Dumnezeu?
Răspuns: Biblia ne spune că, în afară de Domnul Isus Cristos, nimeni n-a văzut vre-o dată pe Dumnezeu (Ioan 1:18). În Exod 33:20, Dumnezeu a spus, “Fața nu-Mi poți vedea, căci nu poate nimeni să Mă vadă și să mai trăiască.” Aceste texte par să contrazică altele care descriu anumiți oameni care „L-au văzut pe Dumnezeu.” De exemplu, citim în Exodul 33:11 că Moise a vorbit cu Dumnezeu ”față-n față.” Cum a putut Moise să vorbească cu Dumnezeu ”față-n față,” dacă nimeni nu poate vedea fața Lui Dumnezeu și să mai trăiască? În acest exemplu, expresia ”față-n față” este o figură de stil care ne arată că ei erau în strânsă comuniune. Dumnezeu și Moise vorbeau unul cu altul ”ca și cum” ei ar fi fost doi oameni care au avut o conversație intimă.
În Geneza 32:30, Iacov L-a văzut pe Dumnezeu apărând ca un înger—el nu L-a văzut pe Dumnezeu. Părinții lui Samson s-au înspăimântat când și-au dat seama că ei L-au văzut pe Dumnezeu (Judecători 13:22), dar de fapt ei L-au văzut pe 
Dumnezeu întruchipat în înger. Domnul Isus a fost Dumnezeu întrupat (Ioan 1:1,14) și atunci când oamenii L-au văzut pe El, L-au văzut pe Dumnezeu. Deci, da Dumnezeu poate fi “văzut” și mulți oameni “L-au văzut” pe Dumnezeu. În același timp, nimeni nu a văzut pe Dumnezeu revelat în toată splendoarea Sa. În condiția noastră de oameni căzuți în păcat, dacă Dumnezeu s-ar descoperi în toată slava Sa, noi am fi mistuiți. De aceea Dumnezeu ni se descoperă în forme care ne sunt accesibile nouă ca să-L putem “vedea.” Oricum, acest lucru este diferit de acela de a-L vedea pe Dumnezeu în toată slava și sfințenia Lui. Oamenii au avut vedenii ale Lui Dumnezeu, imagini, și apariții ale Lui, dar nimeni nu L-a văzut vre-odată pe Dumnezeu în toată plinătatea Lui (Exod 33:20).
Comentarii recente